Lidia Buble și Răzvan Simion formează un cuplu de mai bine de doi ani. Cei doi nu au ajuns, încă, în fața altarului, însă plănuiesc să o facă în viitor. Până atunci artista se concentrează asupra carierei.
Recent, pe contul personal de socializare, Lidia Buble a anunțat că este însărcinată! Nu cu un copil, așa cum au sperat fanii, și cu obiective pe care trebuie să le îndeplinească.
„Da, sunt însărcinată dragii mei. Am foarte multe sarcini de dus! Acum vine Craciunul şi am mulţi nepoţi, trebuie să cumpăr cadouri, deci am multe sarcini de dus. Pentru moment eu nu fac un copil, va veni la timpul potrivit. Îmi doresc mulţi copii pentru că provin dintr-o familie numeroasă. Îmi doresc să am cinci copii”, a scris Lidia Buble.
În urmă cu doar câteva luni, Răzvan Simion și Lidia Buble au petrecut o vacanță de vis. Când se aflau în Maldive, prezentatorul TV a publicat o fotografie pe contul său de Instagram care a ridicat multe semne de întrebare. În poză apărea artista îmbrăcată într-o rochie albă, iar pe cap purta o coroniță făcută din flori naturale.
Și, imediat, au apărut zvonuri conform cărora cei doi s-ar fi căsătorit! Întoarsă din vacanță, Lidia Buble a lămurit cum stau lucrurile între ea și Răzvan Simion.
„Doar ne-am jucat de-a mirele şi mireasa. Este portul lor acolo, în Maldive. Eşarfa albă am primit-o toţi când am ajuns. M-aţi prins la cotitură şi acum trebuie să dau din casa. Să ştii că după ce m-am întors din vacanţă am fost acasă la Deva, m-am dus să îmi văd familia pentru că îmi era foarte dor de ei.
Primul lucru pe care l-a făcut tati a fost să mă bage într-o cameră şi mi-a zis să îi arăt mâinile că a primit un telefon. Mi-a zis că lumea l-a sunat şi l-a felicitat că fata lui s-a căsătorit şi el s-a blocat. Încă nu avem nimic pregătit sau plănuit legat de nuntă. Nu vreau să grăbesc lucrurile. Nu vreau să fie nimic forţat.”, a spus Lidia Buble la un post de televiziune.